Identitate, principii şi valori
Ca avocat având o experienţă anterioară de 30 de ani în magistratură, pledez pentru înţelegerea deplină a situaţiei şi intereselor celor care cer ajutorul Legii.
Crezul meu este că nu poţi construi nimic durabil în societate şi în relaţiile interumane fără încredere, prin nerespectarea valorilor, iar interacţiunea dintre cei care cer sprijin în justiţie şi practicienii dreptului nu face excepţie de la această viziune.
Legalitatea şi nediscriminarea nu trebuie să fie doar principii de drept, ci şi proiecţii ale stilului de viaţă.
Respectul și onestitatea nu ar trebui aplicate conjunctural, ci integrate constant unei conduite normale.
Din această perspectivă, consider că identificarea problemei juridice şi găsirea unei soluţii reprezintă întotdeauna un proces dedicat, un drum pe care avocatul va trebui să îl parcurgă onest alături de cel pe care îl îndrumă.
Arii de practică
Dacă vă doriţi consiliere şi/sau reprezentare juridică în domenii legate de relaţiile de familie, partaj, testament şi moşteniri, raporturi contractuale, drept de proprietate, despăgubiri, executare silită, raporturi de muncă şi de asigurări sociale, contravenţii sau drept penal, vă stau la dispoziţie pe baza unei programări telefonice, pentru o consultare preliminară.
Vă pot oferi sprijin în redactarea cererilor, contractelor, precum și a notificărilor către autorități publice și entități private.
Onorarii
Perfectarea unei relaţii contractuale de asistenţă judiciară implică ab initio stabilirea, împreună cu dvs., a problemei cu care vă confruntați şi evaluarea paşilor de urmat.
Negocierile sunt individuale şi privesc toate ariile de competenţă, având ca principal punct de plecare ghidul orientativ al onorariilor minimale adoptat de Consilul UNBR.